Autoritatea pentru Reformă Feroviară achiziţionează alte nouă rame electrice de lung parcurs de la producătorul polonez Pesa. Patru din cele nouă rute vor pleca din Cluj.
Noul pod din localitatea Ciurila, construit de Consiliul Județean Cluj la kilometrul 17+700 al drumului județean DJ 107R, a fost recepționat la terminarea lucrărilor.
Consiliul Județean Cluj a demarat ample lucrări de întreținere și modernizare pe drumul județean DJ 109Z, pe tronsonul cuprins între Coasta și DJ 161K, prin localitatea Tăușeni.
În acest an, Primăria a alocat mai bine de 8 milioane de euro pentru susținerea proiectelor sportive, culturale și sociale din Cluj-Napoca. FC Universitatea Cluj obține o sumă record de 2,6 milioane de euro.
Primăria va realiza șase drumuri de legătură parte a centurii metropolitane, iar proiectul tehnic pentru investiția de 100 de milioane de euro ajunge în vară în Consiliul Local. De altfel, centura ar putea fi deschisă circulației pe sectoare.
Proiectul Aquapark-ului din Cluj urmează să fie scos la licitație după ce Consiliul Local a aporbat, luni, studiul de funamentare necesar pentru realizarea investiției estimate la peste 77 de milioane de euro.
Proiectul care interzice fumatul în parcuri, stații de transport și baze sportive a trecut, luni, de Consiliul Local. Hotărârea va intra în vigoare în termen de trei luni de la adoptare.