Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, contestaţia formulată de partidul AUR împotriva hotărârii Curţii Constituţionale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.
În spațiul public au fost vehiculate mai multe variante de prezidenţiabili din partea coaliţiei de guvernare, printre care și numele rectorului UBB, Daniel David. „În acest moment nu este vorba despre mine (și îndrăznesc să spun că nici despre alți potențiali candidați), ci despre ce doresc oamenii și cum văd situația și partidele politice”, spune rectorul UBB, profesorul Daniel David.
Comisia Europeană şi-a exprimat din nou îngrijorarea, vineri, cu privire la indicii din ce în ce mai numeroase privind o operaţiune de influenţă online străină coordonată care vizează alegerile în curs din România, în special pe TikTok.
Liderii clujeni ai partidelor pro-europene PNL-PSD-USR-UDMR au transmis, vineri, un mesaj de susținere a Elenei Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Zilnic ies la iveală neadevăruri emise de Călin Georgescu. Dar cel mai mare din toate e chiar acela că România s-a tot prăbușit în ultimii 30 de ani și e nevoie de oprirea acestui fenomen.